Camera Samsung Gear 360 ajunge oficial şi în România

    31

    Camera Samsung Gear 360, ce le permite utilizatorilor să înregistreze, să vadă și să își împărtășească experiențele preferate, prin imagini și filme realizate la 360 de grade, este disponibilă începând cu luna decembrie pe piața din România.

     

    Gear 360 a fost dezvoltată pentru a-i însoți pe utilizatori în vacanțe, călătorii, în cadrul evenimentelor importante sau diferitelor activități, oferindu-le posibilitatea de a-și înregistra experiențele.În felul acesta, orice utilizator poate fi creatorul propriului conținut pentru Gear VR, potrivit unui comunicat al subsidiarei locale a Samsung.

     

    Samsung Gear 360 dispune de două obiective fisheye, fiecare fiind echipat cu senzori de imagine de 15 megapixeli și poate înregistra filme la o rezoluție de 3840 x 1920p, dar și fotografii cu o rezoluție de 30 de megapixeli. De asemenea, utilizatorii pot filma sau fotografia imagini la 180 de grade folosind doar un singur obiectiv.

     

    Gear 360 vine cu lentile luminoase și o apertură F2.0, pentru imagini clare sau filmări panoramice, chiar și în condiții de luminozitate scăzută.

     

    Având o carcasă ușoară, compactă șiun design sferic, Gear 360 oferă un plus de mobilitate pentru activități în aer liber sau în interior. Camera este completată de un trepied ușor de utilizat și este compatibilă cu o gamă extinsă de accesorii existente pe piață în acest moment.

     

    Prin sincronizarea camerei Gear 360 cu un smartphone Samsung, utilizatorii pot vedea în timp real imaginile pe care le înregistrează. De asemenea, Gear 360 le permite utilizatorilor să vadă și să salveze conținutul înregistrat, direct pe smartphone,sau să îl încarce pe canalele sociale, inclusiv peGoogle Street View. Pentru o experiență de vizionare 360desăvârșită, utilizatorii pot vedea conținutul pe Gear VR. Toate aceste funcții  sunt disponibile prin intermediul unei aplicații mobile dedicate, disponibilă în Galaxy Apps și Google Play, dar și prin intermediul unui software pentru PC ce va oferi mai multe posibilități de editare.

     

    Gear 360 este compatibil cu anumite smartphone-uri Samsung, inclusiv cu noile modele Galaxy S7 și Galaxy S7 edge, Galaxy S6 edge+, Galaxy Note 5, Galaxy S6 edge și Galaxy S6.