‘Call of Duty: Advanced Warfare Havoc’ acum disponibil via Xbox Live [video]

27

Call of Duty: Advanced Warfare Havoc este primul DLC disponibil pentru cel mai nou joc din seria Call of Duty, via Xbox Live pentru Xbox One si Xbox 360. Acest pachet include patru harti multiplayer noi, o noua arma (AE4) impreuna cu o varianta personalizata a acesteia (AE4 Widowmaker), cat si noul mod co-op Exo Zombies.

 

Pe Core, actiunea are loc intr-o centrala nucleara dezafectata din desertul Gobi, unde poti activa drone de decontaminare care anihileaza echipa adversa. Urban este localizata intr-o mega-cladire unde verticalitate este cuvantul de ordine, in timp ce Sideshow te plaseaza intr-un motel abandonat din Wyoming, cu locatii exterioare bune pentru sniperi, dar si cu un clovn plin de surprize. Nu in ultimul rand, Drift este o statiune de ski din Muntii Stancosi unde o avalansa iti poate rasturna planurile.

 

Havoc nu poate fi complet fara Exo Zombies, o poveste spusa din perspectiva a patru angajati Atlas, personaje aduse la viata de actori precum John Malkovich (In the Line of Fire, RED, Burn After Reading), Bill Paxton (Aliens, Titanic, Edge of Tomorrow), Rose McGowan (Planet Terror, Scream) si Jon Bernthal (Fury, The Wolf of Wall Street). Cei patru supravietuitori sunt fortati sa reziste in fata unor valuri de zombie, dupa ce evacuarea centrului de cercetare a dat gres, iar o arma biologica a transformat personalul in cosmarul care ii vaneaza.

 

Call of Duty: Advanced Warfare Havoc este acum disponibil pentru Xbox One si Xbox 360, individual sau ca parte din Season Pass-ul ce contine inclusiv urmatoarele trei DLC-uri, urmand ca lansarea pentru platformele PlayStation si PC sa fie anuntata la o data ulterioara.