Cablurile căștilor devin accesorii fashion

272

Sony colaborează cu brandul AURIA, companie de top pe piața costumelor de baie, pentru a crea o colecție de accesorii de călătorie, realizată din cabluri nefolositoare de căști. Noile căști h.ear™ au eliminat necesitatea unei conexiuni prin cablu, păstrând aceeași calitate excepțională a sunetului, fără grija cablurilor încâlcite.

 

Realizată din peste 113 metri de cabluri, colecția de accesorii unice redă cele cinci culori vibrante ale gamei h.ear. Colecția „Fashion Unplugged” de la Sony și AURIA include o copertă pentru pașaport galben-lime, un toc pentru ochelari de soare roz bordo, o geantă de plajă roșu cinabru, o husă pentru smartphone albastru-verzui și papuci de plajă negru cărbune.

 

Noile căști h.ear on Wireless NC promit o călătorie fără grija cablurilor încâlcite, gama de accesorii fiind inspirată de scenarii de călătorie sinonime cu o evadare în muzică – fie că este vorba despre naveta zilnică la birou sau pur și simplu de relaxare la plajă.

 

Diana Auria, director și designer la AURIA, ale cărei creații au fost purtate de Rihanna, Daisy Lowe și Lily Cole, a declarat: „Sunt susținătoarea conceptului de modă sustenabilă, iar cablurile de la căști s-au dovedit un material foarte bun pentru reciclat. Cu ajutorul lor am creat produse de călătorie vesele, colorate și rezistente.”

  

Tehnologiile NFC și Bluetooth integrate în căștile h.ear wireless NC au eliminat necesitatea unei conexiuni prin cablu, oferind un sunet autentic, fără disconfortul cablurilor. Această tehnologie permite conectarea dispozitivului cu căștile prin NFC, printr-o conexiune rapidă, fără întreruperi, înainte de a căuta în colecția de muzică sau a asculta un audiobook.

 

Căștile sunt dotate cu funcția Digital Noise Cancelling de anulare a zgomotului, care blochează zgomotul de fond, astfel încât să vă puteți bucura de muzică pe deplin.

 

Alberto Ayala, director de marketing al departamentului Video & Sound în cadrul Sony Europe, a adăugat: „Căștile reprezintă o extensie a utilizatorului – exact precum cheile și telefonul, te însoțesc peste tot. Căștile h.ear wireless NC au fost concepute pentru a fi o parte din viața utilizatorului.”