BlackBerry și Timex ar putea dezvolta smartwatch-uri împreună

- Adrian Ungureanu
313

BlackBerry, celebra companie canadiană și cunoscutul producător de ceasuri american, Timex, au semnat un acord prin care cele două companii vor împărtăși o parte din patentele de invenție.

Un asemenea acord a dat naștere la speculații privind dezvoltarea unor ceasuri inteligente în perioada următoare, purtând fie brandul BlackBerry, fie Timex sau, de ce nu, ambele.

Timex nu este chiar străină de fenomenul smartwatch chiar dacă nu a lansat niciun ceas inteligent adevărat până acum. Producătorul american a lansat de curând, însă, modelele hibride Timex IQ+ Move.

De cealaltă parte, BlackBerry nu se mai ocupă de telefoane, pentru că a cedat producție către chinezii de la TCL, încasând doar redevențe, așa că se pot concentra și pe alte tipuri de produse, iar de curând a creat interfața pentru Vuzix M300, o pereche de ochelari inteligenți. Așa că nu un vedem motiv din care nu are aborda și piața smartwatch, în afara faptului că piața este în scădere.

Cele două companii nu au confirmat aceste speculații, dar nici nu le-au infirmat. Au declarat doar că ”acest acord va ajuta ambele companii să se concentreze pe dezvoltarea de noi oportunități pe piața comunicațiilor mobile”. E o declarație care ne face să credem că am putea vedea un ceas inteligent, independent, cu cartela SIM, cu brandul BlackBerry sau Timex. Sau cum spuneam mai sus, de ce nu, cu ambele.