Blackberry Dtek60 – un smartphone de 500 de dolari

34

Blackberry Dtek60 este un smartphone Android cu procesorul Qualcomm 820, care va ajunge în magazine la un preț de 500 de dolari. Canadienii nu mai produc telefoanele proprii, ci vor colabora cu TCL (producătorul terminalelor Alcatel) pentru a reveni cu terminale smartphone bine dotate, la un preț atractiv.

 

Terminalul este bine dotat, la bază este Alcatel Idol 4 Plus, un model echilibrat cu preț bun, probabil va fi și el în oferta Orange la fel ca alte terminale din seria sa (Idol 4). Sper că acordul Blackberry / TCL prevede și lansarea de modele diferite de cele din oferta companiei chineze. Sper ca Blackberry să nu aibă doar logo-ul lipit pe un model de smartphone chinezesc. Poate că totuși s-au grăbit pentru anul în curs, să prindă vânzări, iar asta a fost singura soluție găsită.

 

Modelul Dtek60 are un ecran de 5.5 inch, cu rezoluție 2K (2560×1440 pixeli), procesorul super-puternic Qualcomm Snapdragon 820, 4GB de RAM, 32GB de stocare internă și slot de carduri de memorie, cameră foto pe spate cu senzor de 21 de megapixeli, cameră foto frontală de selfie cu senzor de 8 megapixeli, port USB type-C cu încărcare rapidă, baterie integrată de 3.000 mAh. Platforma este acum Android 6.0, iar Blackberry oferă aplicațiile sale business, inclusiv soluția de mesagerie securizată și toate celelate aplicații care erau apreciate pe telefoanele Blackberry.

 

Terminalul are tehnologie 4G, are WiFi ac pentru viteze maxime de transfer, Bluetooth 4.2 cu consum redus de energie, dar și NFC. De asemenea, navigație prin GPS și toate celelate funcții ale unui terminal de top. Sunt curios însă dacă brandul Blackberry va fi de ajuns pentru a vinde un telefon de 500 de dolari.

Πηγή: Liliputing