Avem lista telefoanelor de top care vor avea în 2018 Snapdragon 845

- Adrian Ungureanu
533

Nu știm cum dar o sursă din China a pus mâna pe o listă cu cele mai importante telefoane care vor fi echipate cu procesoarele Snapdragon 845 de la Qualcomm, gama de procesoare care va echipa cele mai puternice telefoane din 2018.

Interesant este că această listă ne spune și lunile în care vor fi lansate vârfurile de gamă din 2018, dar și numele acestora. Cea mai mare surpriză pare să fie de la Nokia, despre care se spune că ar pregăti un nou telefon, pe lângă titlurile lansate în 2017.

În luna februarie, modelele Samsung Galaxy S9 și S9+, și LG G7 și G7+ vor fi primele modele care vor primii noile procesoare SD845. În luna aprilie va veni al cincilea model cu aceste procesoare și anume Xiaomi Mi7.

În luna mai așteptăm noul HTC U12, iar în luna iunie nu mai puțin de trei vârfuri de gamă vor ieși pe piață cu procesoarele de top de la Qualcomm, și anume, OnePlus 6, ZTE Nubia Z18 și Sony Xperia XZ Pro-A.

În luna august, în listă apare trecut un ”Nokia 10”. Este o premieră pentru că până acum acest indicativ nu a mai apărut. Sincer, cred că va fi Nokia 8 ediția 2018, pentru că primul model Nokia 8 a fost lansat în august, 2017.

Luna septembrie este o lună mai bogată, modelele Galaxy Note 9, Xiaomi Mi Mix 2 și LG V40 fiind vedetele acestei luni. Evident, vedete vor fi și iPhone-urile, dar nefiind echipate cu Snapdragon nu au cum să apară pe această lista. Dar știm că luna septembrie, este în mod istoric luna preferată de lansare pentru cei de la Apple.

Octombrie este și ea o lună bogată, dar vom vedea versiuni actualizate ale modelelor lansate cu doar câteva luni în urmă, Nubia Z18S și HTC U12+. Noutățile vor fi Google Pixel 3 și Pixel 3 XL și Sony Xperia XZ2.

Cel mai ciudat lucru este că abia în luna noiembrie vom vedea primul Motorola cu procesor SD845. Practic, din numele mari Motorola este ultimul care va apela la SD845, care va echipa modelele din seria Moto Z3.

În fine, în decembrie, OnePlus 6T va fi lansat după modelul OnePlus 3T âîn 2016 și OnePlus 5T în acest an, iar ultimul telefon important, lansat cu SD845 al anului viitor, va fi telefonul cu clapetă Samsung W2019, serie ca rămâne încă o dată, cel mai probabil, prizonieră pe piața din China.

Evident, este destul de dificil să sperăm că absolut tot acest calendar va fi bifat. Cel puțin în a doua parte a anului este foarte greu de anticipat ce va fi. Pot apărea oricând lucruri neprevăzute, dar în mare lista pare făcută cu cap. Chiar dacă nu este dintr-o sursă oficială, ca titluri, cam acestea ar fi modelele ce ar urma să fie lansate în 2018. Repet, doar dacă Nokia nu va alege să schimbe numele, în august va fi tot un Nokia 8 și nu Nokia 10.