ASUS ZenBook Flip UX360CA intră pe piața românească

    25

    ASUS anunță disponibilitatea pe piața românească a laptopului convertibil ZenBook Flip UX360CA, primul model ZenBook care dispune de o balama dublă, ce permite rotirea ecranului la 360°. UX360CA marchează debutul dispozitivelor convertibile în celebra serie ZenBook, formată din ultraportabile premiate pentru design.

     

    Ecranul de 13.3″, cu rezoluții de până la 3200×1800 pixeli (QHD+) beneficiază de o balama rezistentă ce se poate roti la 360°, modelul UX360CA putând fi utilizat ca laptop tradițional, ca tabletă sau în orice alt mod. Cu un profil de numai 13.9 mm grosime, o greutate de 1.3kg și o autonomie de până la 12 ore, UX360CA este alegerea perfectă pentru oamenii de afaceri, navetiști sau profesioniști, sau pentru orice utilizator care dorește un laptop polivalent adaptabil instant la orice situație.

     

    Libertate la 360°. 100% ZenBook

    ASUS ZenBook Flip UX360CA încorporează ADN-ul designului Zenbook clasic, adăugând o latură distinctivă formei convertibile. Acesta dispune de o carcasă fabricată dintr-un singur corp de aluminiu solid, capacul purtând semnătura ZenBook cu finisaje concentrice inspirate de filosofia Zen. Designul suplu este completat de un profil cu grosimea de numai 13.9mm și greutatea de 1.3kg. Aspectul elegant este completat de două nuanțe culoristice deosebite: auriu și gri mineral.

     

    Culori realiste, vizibile din orice unghi

    ASUS ZenBook Flip UX360CA beneficiază de un ecran senzitiv cu diagonala de 13.3″ și rezoluția QHD+ (3200 x 1800). Tehnologia IPS asigură unghiuri largi de vizualizare și o reproducere mai bună a culorilor comparativ cu alte soluții pentru panouri. Ecranul are o densitate de 279ppi (pixeli per inch), cu 40% mai mult decât multe alte laptopuri competitoare. Nivelul ridicat de detalii și claritatea incredibilă, combinată cu luminozitatea de 350cd/mp recomandă UX360CA drept alegerea ideală pentru vizualizarea de filme la rezoluție înaltă, fotografii digitale, grafică și documente la detalii fără precedent. O paletă largă de culori ce acoperă 72% din spectrul NTSC și tehnologia exclusivă ASUS Splendid asigură o redare excepțională a nuanțelor, un lucru binevenit pentru filme și aplicațiile grafice.

     

    Performanțele video sunt îmbunătățite cu tehnologia ASUS Tru2Life ce optimizează automat claritatea și contrastul fiecărui pixel din fiecare cadru, astfel încât filmele să fie redate mai clar, cu mai multe detalii.

     

    Conectivitate fără compromis

    ASUS ZenBook Flip UX360CA este complet echipat pentru a face munca mai productivă și divertismentul mult mai plăcut. UX360CA este unul dintre primele laptopuri din piață ce dispune de cea de a șasea generație de procesoare Intel Core M (Skylake), un element cheie în atingerea autonomiei de 12 ore, oferind mai multă libertate utilizatorilor. Designul fără ventilator, cu heat-pipe-uri ultra-subțiri, asigură operarea complet silențioasă. Familia ZenBook este renumită pentru utilizarea celor mai noi tehnologii și a componentelor de înaltă calitate, iar UX360CA nu face excepție.

     

    Specificațiile includ memoriile RAM LPDDR3 de 8GB și SSD-urile de 512GB. Ultraportabilul integrează două porturi USB 3.0 Type-A și un port USB 3.1 Type-C reversibil pentru conectarea rapidă a dispozitivelor existente și a celor viitoare. ZenBook Flip UX360CA este dotat, de asemenea, cu o matrice de microfoane ce reduc zgomotul de fond, care nu numai că preiau sunetul mai clar, dar cresc și acuratețea interacțiunilor vocale cu asistentul Windows Cortana, pentru care a fost certificat.

     

    Navigarea sigură și intuitivă este asigurată de un touchpad de dimensiuni mari, ce suportă elementele de gestică ASUS Smart Gesture. Touchpadul are implementată o tehnologie ce recunoaște în mod automat atingerile cu palma și blochează introducerea accidentală a informațiilor.

     

    ASUS ZenBook Flip UX360CA va fi disponibil în România în prima jumătate a lunii august.