Asus va lansa un nou ZenFone cu o zi înainte de CES 2017

- Adrian Ungureanu
240

Taiwanezii de la Asus au pregătit un eveniment special, cu o zi înaintea debutului Salonului Consumatorului de Electronice (CES) 2017, ce are loc între 5 şi 8 ianuarie, în Las Vegas, SUA.

Aşadar, de data de 4 ianuarie, adică mâine, vom vedea un nou Asus ZenFone, compania confirmând evenimentul pe contul oficial de Twitter. Din imaginea postată pe reţeaua de socializare putem observa că Asus a echipat nou telefon cu procesoare de la Qualcomm. Fiind vorba de un vârf de gamă este posibil să vină cu noile Snapdragon 835. Aşadar, Asus poate deveni primul producător de telefoane cu noile procesoare Qualcomm la bord.

Asta ar însemna ca Asus să le ia faţa tuturor marilor producători de telefoane, inclusiv Samsung, compania în fabricile căreia sunt produse noile procesoare Qualcomm, datorită procesului de producţie de 10nm, pe care fabricile sud-coreenilor îl pot oferi.

Ne aşteaptă câteva zile pline de noutăţi, expoziţia americană, una de tradiţie, fiind locul în care apar mereu lucruri noi şi suprinzătoare. Aşa că vă invităm să rămâneţi alături de noi pentru a afla care sunt noutăţile acestui început de an.