Asus lansează în România două plăci grafice pentru exploatarea de monedă virtuală

- Adrian Ungureanu
177

Exploatarea de monedă virtuală sau mining-ul cum mai este cunoscut este o practică din ce în ce mai populară la nivel global, iar generarea după Bitcoin, Litecoin Zcash sau alte monede virtuale devine tot mai populară și în România.

Cei de la Asus au anunțat disponibilitatea în România a plăcilor grafice Mining RX 470 și Mining P106, două modele de înaltă eficiență, cu rată hash ridicată, construite în mod special pentru a satisface nevoile comunității de exploatare a monezilor virtuale cu un cost minim. Comparativ cu plăcile grafice obișnuite, Mining P106 îmbunătățește rata megahash cu până la 36%. Noile plăci sunt concepute pentru a fi durabile, funcționând 24 de ore, 7 zile pe săptămână, pentru a produce neîntrerupt monedă virtuală.

Având inclus utilitarul GPU Tweak pentru creșterea frecvențelor de lucru și a tensiunilor de alimentare, Mining RX 470 și Mining P106 furnizează instrumente hardware și software vitale pentru exploatarea cripto-monedelor și pentru obținerea profitului – cele două plăci fiind o alegere excelentă pentru construirea unor sisteme de mining cu cel mai bun raport cost-performanță.

Atât Mining RX 470 și Mining P106 beneficiază de o pereche de ventilatoare inovatoare, fiecare dintre acestea fiind construit cu mecanisme cu doi rulmenți cu frecare redusă. Comparativ cu ventilatoarele tradiționale cu lagăre, unde lubrifierea poate fi redusă odată cu trecerea timpului, ventilatoarelor cu doi rulmenți, montați pe Mining RX 470 și Mining P106, vor rezista de două ori mai mult. Având frecare redusă, ventilatoarele funcționează mai ușor, îmbunătățind mai departe răcirea și durata de viață a plăcii.

Noua serie de plăci grafice ASUS Mining sunt fabricate cu ajutorul tehnologiei exclusive Auto-Extreme – un proces industrial, 100% automatizat. Aceste includ, de asemenea, componentele premium Super Alloy Power II, ce îmbunătățesc eficiența, reduc pierderile, reduc zgomotul electronic în momentul solicitării și scad temperaturile de funcționare pentru o fiabilitate crescută.

Specificații principale
ASUS Mining RX470 (ASUS MINING-RX470-4G)
Frecvență boost 1206MHz
Frecvență de bază 926MHz
Frecvență memorii 7000MHz
OpenGL 4.5
Memorie 4GB GDDR5
Interfață memorie 256-bit
1 x DVI-D

ASUS Mining P106 (ASUS MINING-P106-6G)
Frecvență boost 1708MHz
Frecvență de bază 1506MHz
Frecvență memorii 8008MHz
PCI Express 1.0
OpenGL 4.5
Memorie 6GB GDDR5
Interfață memorie 192-bit