Archos aduce noi trotinete și hoverboard-uri electrice în România

- Adrian Ungureanu
386

Francezii de la Archos a anunțat lansarea pe piața din România noi produse destinate pasionaților de mijloace de transport electrice, ArchosHoverboard și trotineta electrică ArchosBolt.

ArchosHoverboard dispune un sistem de stabilizare automată, două motoare de 350 w și de o baterie de 4.0 AH cu autonomie de până la 15 km, așadar acest mijloc modern de transport le oferă utilizatorilor eficiență sporită la deplasarea pe distanțe scurte, cu o viteză de maxim 13 km/oră. Hoverboard-ul are nevoie de doar 2 ore pentru încărcarea completă a bateriei și poate fi utilizat chiar și în pantă, cu o înclinare de până la 15 grade.

Cu toate că dispozitivul cântărește doar 9 kilograme, acesta poate susține o sarcină maximă de 120 kilograme.

ArchosBolt
Cei care își doresc un mijloc modern de deplasare în zonele aglomerate pot călători cu ArchosBolt, trotinetă electrică ce poate atinge o viteză maximă de 15 km/oră și dispune de o autonomie de 12 km. Modelul are un ecran LED care le permite utilizatorilor să urmărească distanța parcursă, iar viteza maximă poate fi setată direct de pe ghidonul trotinetei electrice. O baterie Li-ion de 4.0 AH furnizează energie motorului electric de 250 W și doar 4 ore sunt necesare pentru o reîncărcare completă a dispozitivului.

ArchosBolt este confecționată din aliaj din aluminiu rezistent și este la fel de ușoară ca o trotinetă normală, cântărind doar 8 kilograme. Prin tragerea unei manete dedicate, trotineta electrică se pliază într-o secundă, devenind astfel ultracompactă pentru o transportare ușoară în orice locație, inclusiv în mijloacele de transport. Pentru siguranța utilizatorilor, modelul ArchosBolt este dotat cu o frână poziționată pe roata din spate, dar și cu o frână de motor pe ghidon, care oprește instant trotineta electrică. În ceea ce privește capacitatea maximă suportată, ArchosBolt susține până la 90 de kilograme.

Cele două produse de mobilitate urbană, ArchosHoverboard și trotineta electrică ArchosBolt, sunt disponibile în România în rețeaua de magazine Flanco, online pe Flanco.ro și în eMAG Marketplace, la prețul de 1.299 lei, respectiv 1.799 lei.