Apple va renunta la porturile USB si Magsafe la Macbook Pro

43

Apple tocmai a confirmat oficial evenimentul din 27 octombrie, la care va fi lansată noua generație de dispozitive MacBook și iMac, iar zvonurile zboară din toate părțile. Multe dintre modele au versiuni noi și se așteaptă modificări strategice. După ce la iPhone au renunțat la mufa de 3.5 mm jack, Apple ar putea renunța la MacBook Pro la porturile USB și mufa de încărcare MagSafe, în favoarea USB 3.1 Type-C.

 

Urmărim evenimentul săptămâna viitoare și vom discuta atunci toate noutățile. Pînă atunci să vedem ce zice acest zvon. Se referă la modelul MacBook Pro cu ecran de 13 inch, care va fi subțiat similar cu modelele de 11 inch, MacBook Air, iar noutatea este cea din titlu, renunță la mufele USB și la MagSafe, adoptând soluția minimalistă cu mufa USB 3.1 Type-C, pentru încărcare. Probabil pentru transfer de date trebuie să existe un soi de adaptor. 

 

Zvonul susține că Apple va renunța la modelele de 11 inch, care sunt ieftine, iar ecranul este cam mic, pentru a promova modelele de 12 și 13 inch. Modelele ar putea avea mufă Thunderbolt 3. Desigur, nu trebuie uitat că Apple vinde un dock de conectare USB Type-C cu porturi USB și HDMI, care costă 80 de dolari. Ei au stimulat de altfel o întreagă industrie de accesorii smart. 

 

O să fie și un MacBook Pro clasic, cel cu ecranul de 15 inch, considerat probabil pentru angajații care vor să fie productivi, iar ăsta va avea toate mufele necesare. 

 

Deocamdată toate discuțiile sunt bazate pe zvonuri, a mai fost o discuție cu un ecran touch situat deasupra tastelor, ca un fel de mini-display cu short-cut-uri, care nu s-a confirmat încă. Vedem peste 8 zile 🙂

Πηγή: Vice