Apple ratează obiectivul de vânzări în primele trei luni din 2017

- Adrian Ungureanu
120

Apple a publicat raportul financiar pentru cel de-al doilea trimestru fiscal, adică primul trimestru al anului calendaristic 2017, iar rezultatele indică o scădere a vânzărilor de telefoane la nivel global.

Potrivit datelor prezentate chiar de CEO-ul Tim Cook, Apple a vândut 50,8 milioane de iPhone-uri, cu 1,2 milioane de unități sub obiectivul stabilit de compania americană care spera să vând mai mult de 52 de milioane de iPhone-uri în acest interval.

Această evoluție este pusă pe seama scăderii vânzărilor de iPhone-uri din China. Potrivit datelor companiei, vânzările de iPhone-uri în această țară, au scăzut cu 14% în intervalul ianuarie-martie 2017, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

CEO-ul companiei a declarat că acest regres poate fi pus și pe seama faptului că tot mai mulți fani ai Apple așteaptă lansarea iPhone-ului aniversar ce va avea loc în toamna acestui an. O situație similară a fost semnalată în urmă cu două săptămâni și pentru piața din SUA, unde se pare că tot mai mulți americani par să-și păstreze banii pentru iPhone 8.