Apple prinsă în jocul sancțiunilor impuse Iranului de către autoritățile SUA

- Adrian Ungureanu
174

Se pare că tensiunile dintre Iran și SUA se transmit și în sfera tehnologiei în condițiile în care în ultimele săptămâni Apple a eliminat mai multe aplicații și servicii populare din Iran, afirmând că restricțiile sunt în acord cu sancțiunile impuse țării din Orientul Mijlociu de către SUA.

Restricțiile au fost impuse doar pe teritoriul Iranului, aplicațiile putând fi descărcate din App Store in alte state, Apple încercând, astfel, să evite o accentuare a nemulțumirilor dezvoltatorilor de aplicații din această țară, care și-au exprimat deja indignarea față de restricții.

Apple nu vinde nici telefoane, tablete sau alte echipamente hardware în această țară, motivul fiind același, dar produsele companiei ajung, totuși în Iran cu ajutorul contrabandiștilor.

Această situație nu este însă una foarte favorabilă pentru Apple, care a pierdut câțiva parteneri importanți pentru piața iraniană, inclusiv companii internaționale care foloseau platforma Apple Pay pentru plăți electronice și care au migrat pe platforme alternative iraniene.