Apple dă în judecată Quacomm și cere daune de 1 miliard $

254

Apple a dat în judecată Qualcomm și cere ca daune peste 1 miliard de dolari de la unul dintre principalii săi furnizori de componente. Compania americană spune că producătorul hardware a solicitat sume suplimentare pentru tehnologii care nu erau patentate și nu ar fi trebuit plătite de parteneri.

Qualcomm produce procesoarele Snapdragon și modem-urile 3G/4G din terminalele smartphone și a fost recent acuzată de abuz de poziție dominantă pe piață de către autoritățile americane. În cadrul anchetei, oficialii americani au vorbit cu mai mulți producători de dispozitive, inclusiv Apple. Compania spune că s-a a acționat onest în relație cu autoritățile, dar Qualcomm le-a crescut brusc prețurile, ca să se răzbune. De asemenea, Apple susține că Qualcomm solicită taxe suplimentare pentru tehnologii pe care nu le-a patentat sau inventat. Conform Apple, prețul solicitat de Qualcomm este de cinci ori mai mare decât taxele pe care compania le plătește celorlalți furnizori de tehnologie luați la un loc.

Oficialii Apple spun că, dacă produc un iPhone cu stocare internă de 256GB în loc de 128GB, atunci Qualcomm primește taxe duble, ceea ce nu este normal. Se pare că acum managerii Apple s-au hotărât să obțină rapid o ieftinire a taxelor solicitate de Qualcomm, deși există și posibilitatea de a schimba furnizorul.

Ancehta oficială contra Qualcomm este pe zona de modem-uri pentru terminalele smartphone, unde este jucătorul dominant. Pe segmentul CDMA, tipul de rețele utilizate în SUA, sunt singurul furnizor. Pe 3G și LTE au încercat și alții să producă dispozitive de acest gen, inclusiv Intel, dar producătorii de terminale aleg tot modemuri Qualcomm. Acum rămâne să vedem ce va decide justiția.