Apple ar putea instala o cameră duală pe verticală pe iPhone 7s

- Adrian Ungureanu
363

Încă nu este sigur câte telefoane va lansa în 2017. Nu se ştie dacă va lansa 2 sau 3 telefoane. Dacă se vor numi iPhone 7s şi iPhone 7s Plus sau iPhone 8 sau vor fi lansate şi telefoane sunt ambele nume. Sau în loc de iPhone 8 va fi un model special, aniversar, care să marcheze 10 ani de la lansarea primului iPhone.

Indiferent care va fi planul companiei de la Cupertino, iată că mai apar informaţii despre componentele hardware care ar putea fi instalate pe telefoanele din 2017. Potrivit unor zvonuri apărute în Asia de Est, citat de cei de la AppleInsider, compania pregăteşte un model cu ecran de 5 inci, care ar putea fi parte din seria iPhone 7s şi care ar putea avea instalată o cameră principală duală pe verticală, deşi pe modelele actuale senzorul este aşezat pe orizontală.

Deocamdată, cele mai recente zvonuri arătau că, Apple lucrează la trei modele de iPhone. Deocamdată sunt cunoscute ca fiind D20, D21 şi D22, primele două putând fi fi modelele iPhone 7s şi iPhone 7s Plus, iar al treilea să fie iPhone 8, care să vină cu superdotări din moment ce vine cu numele de cod „Ferrari”. Acesta ar putea veni cu ecran borderless OLED, cu buton home incorporat în interfaţa touch a telefonului, încărcare wireless şi alte tehnologii impresionante.