Apple ar putea depăși Samsung în vânzări în ultimul trimestru din acest an

- Adrian Ungureanu
326

Samsung este liderul pieței smartphone de ceva ani. Pe alocuri, a dominat copios piața, departe de orice competitor. Ca volum, Apple nu prea a putut că concureze cu Samsung, pentru că vinde doar telefoane scumpe, în timp ce sud-coreenii au în portofoliu și telefoane de buget.

Totuși, vânzările de telefoane Samsung au început să mai încetinească la nivel global, mai ales după ce a continuat să piardă teren pe piața din China. Nici în India, unde încă este lider nu mai domină autoritar, iar în trimestrul al doilea, Xiaomi s-a apropiat foarte mult, iar analiștii cred că Xiaomi va trece peste Samsung pe piața din India.

Acum, o nouă analiză realizată de cei de la TrendForce arată că Samsung ar putea pierde și poziția de lider la nivel global. Nu pe tot anul, ci pe ultimul trimestru al acestui an. Totuși este o perioadă importantă, în care se înregistrează cele mai bune vânzări, datorită reducerilor de final de an, pe fondul unor campanii importante cum ar fi cele de Black Friday și de sezonul cadourilor.

În trimestrul al treilea Samsung a livrat 81 de milioane de telefoane, însemnând o cotă de piață de 24,5%, dar pentru ultimele trei luni ale acestui an, anticipează un volum al vânzărilor de 77 de milioane de unități. Asta ar însemna o scădere cu 5% a cotei de piață, până la 18,2%.

În schimb, TrendForce anticipează că Apple va vinde în ultimul trimestru din 2017, circa 81 de milioane de iPhone-uri, asigurându-și o cotă de piață de 33%.

Evident, acestea sunt doar niște predicții. Este posibil să se adeverească, dar pot, la fel de bine să fie greșite. Rămâne de văzut. Totuși, se pare că iPhone X se bucură de o popularitate foarte mare, în pofida prețurilor foarte mari.