ANCOM: 4G accelerează în România

34

“Traficul mediu lunar de internet mobil per conexiune aproape s-a dublat față de aceeași perioadă din 2015. Mă aștept în continuare la creșteri susținute în cazul utilizării internetului mobil, cred că traficul mediu pe conexiune de internet mobil va depăși 1 GB/lună până la finalul anului”, a afirmat președintele ANCOM, Cătălin MARINESCU.

Aproximativ 95% a fost rata de penetrare a internetului mobil în România la jumătatea anului 2016, conform celor mai recente date statistice ale ANCOM privind piața de comunicații electronice din România. La aceeași dată, internetul mobil de bandă largă înregistra 14,8 milioane conexiuni, adică o penetrare de 75% la 100 locuitori (în creștere cu 10 p.p. față de iunie 2015). Popularitatea abonamentelor de internet mobil de bandă largă este în creștere: acestea au ajuns să reprezinte 65% din totalul conexiunilor, în creștere anuală cu peste 28%, în timp ce conexiunile pe bază de cartele preplătite au scăzut cu 3%, până la 5,2 milioane. Traficul mediu lunar per conexiune aproape s-a dublat față de primul semestru din 2015, de la 0,33 GB la 0,63 GB.

 

Cererea de servicii 4G își continuă avântul, atât din punct de vedere al numărului de utilizatori, cât și al traficului. Numărul de conexiuni 4G a ajuns la 3,7 milioane (față de 1,4 milioane în urmă cu 12 luni), ajungând astfel la mai mult de un sfert din totalul conexiunilor de internet mobil în bandă largă. Abonamentele persoanelor fizice (în creștere cu 1,3 milioane față de aceeași perioadă a anului trecut) au fost principala sursă de creștere a numărului de conexiuni de internet mobil 4G, în timp ce abonamentele 4G ale persoanelor juridice au crescut cu aproximativ 400.000. Merită menționat și faptul că aproape 94% din conexiunile 4G existente la jumătatea anului 2016 se utilizau prin intermediul telefoanelor mobile inteligente.

 

Mă bucură felul în care evoluează piața serviciilor mobile: utilizatorii vorbesc tot mai mult la mobil, în special în afara rețelei și în roaming în Europa, iar avantajul apelurilor ”în rețea” aproape că a dispărut. De asemenea, creșterea utilizării internetului mobil, în special prin 4G accelerează: numărul de conexiuni 4G a ajuns să reprezinte un sfert din totalul internetului mobil în bandă largă la jumătatea anului 2016. Traficul mediu lunar de internet mobil per conexiune aproape s-a dublat față de aceeași perioadă din 2015. Mă aștept în continuare la creșteri susținute în cazul utilizării internetului mobil, cred că traficul mediu pe conexiune de internet mobil va depăși 1 GB/lună până la finalul anului”, a afirmat președintele ANCOM, Cătălin MARINESCU.

Telefonie mobilă
Numărul de utilizatori activi de telefonie mobilă din România stagnează la 30 iunie 2016 la același nivel ca la sfârșitul primului semestru din anul 2015 – 22,6 milioane de utilizatori. Este însă de remarcat faptul că numărul de utilizatori pe bază de abonament a continuat să crească până la 11,1 milioane, cu 9% anual, în timp ce numărul cartelelor preplătite active a scăzut, ajungând la 11,5 milioane. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la 100 de locuitori a ajus la 114,3% la jumătatea anului 2016.

 

Chiar dacă numărul de utilizatori a stagnat, traficul total efectuat de aceștia a crescut cu 4% în primul semestru din 2016 faţă de primul semestru din 2015, până la aproape 36 de miliarde minute. Continuă creșterea înregistrată în ultimii ani a traficului către alte rețele de telefonie mobilă (+47%, până la 9,9 miliarde minute) și cea a traficului către rețele fixe cu un plus de 5%, până la 1,2 miliarde minute, în timp ce traficul în rețelele mobile proprii scade cu 9%, în aceeași perioadă de referință. Astfel, ponderea traficului în rețele mobile proprii scade într-un an cu 9 p.p până la 63%, în timp ce ponderea traficului către alte rețele de telefonie mobilă crește cu 8 p.p până la 28%.

 

În medie, un utilizator român vorbește 4 ore și 21 de minute într-o lună, cu 8 minute mai mult decât media înregistrată în primul semestru al anului 2015. Cel mai mult utilizează serviciile de voce abonații persoane fizice care dețin un abonament, aceștia înregistrând un trafic mediu lunar de 5 ore și 49 de minute, urmați de persoanele juridice care dețin un abonament – 4 ore și 12 minute, în timp ce utilizatorii de cartele preplătite consumă în medie lunar 3 ore și 26 de minute. Durata medie a unui apel de pe un terminal mobil în primele șase luni ale anului 2016 a crescut la 2 minute și 40 de secunde.

 

Pentru prima dată în România, scade numărul de mesaje SMS ca urmare a utilizării în creștere a internetului mobil, prin care se pot accesa inclusiv diverse aplicații de mesagerie. Astfel, în primul semestru al acestui an au fost trimise peste 9,5 miliarde de mesaje SMS, cu aproape 6% mai puține față aceeași perioadă a anului 2015, aproape 80% dintre acestea fiind trimise în propria rețea. Astfel, în prima jumătate a anului, un utilizator a transmis în medie 69 de mesaje SMS pe lună.

În ceea ce privește serviciile de telefonie mobilă în roaming, traficul de voce continuă să înregistreze și pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2016 o creștere semnificativă, de 37,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, atingând aproape 685 de milioane de minute (din care 222 milioane au fost apeluri efectuate și 463 milioane apeluri primite), în timp ce traficul de mesaje SMS trimise în roaming a înregistrat o creştere de aproximativ 9%, până la 66 de milioane de mesaje, față de aceeași perioadă a anului trecut. Consumul serviciilor de date în roaming continuă creșterile înregistrate în ultima perioadă, atingând valoarea de 387 mii GB în prima jumătate a acestui an.