Analist Citibank: Cererea pentru iPhone 5 si iPad scade

25

Analistul Glen Yeung de la banca americana Citibank spune, intr-o nota trimisa investitorilor, ca cererea pentru dispozitivele iPhone 5 si iPad produse de Apple scade. Asta pentru ca gigantul american a plasat comenzi mai reduse de componente la furnizori.

El crede ca Apple a finalizat primul trimestru al acestui an fiscal (inceput in septembrie 2012) cu 10 milioane de iPhone-uri in inventar.

Yeung a redus prognoza de vanzari pentru iPhone pentru trimestrul in curs, de la 35 milioane de unitati, la 34 milioane de unitati. In trimestrul care urmeaza si se va incheia in iunie, analistul Citibank crede ca Apple va livra 25 milioane de smartphone-uri.

Noile tablete-laptopuri, precum Surface Pro de la Microsoft, reprezinta o amenintare mare in viitor pentru iPad, crede Yeung. In ceea ce priveste vanzarile tabletei Apple, Yeung si-a redus prognoza pentru trimestrul urmator. El se asteapta ca iPad Mini sa inregistreze vanzari de 13 milioane de unitati (fata de estimarea initiala de 13,3 milioane), iar iPad vanzari de 6 milioane de unitati (fata de estimarea initiala de 6 milioane de unitati).