Americanii demarează ancheta care ar putea duce la blocarea importurilor de iPhone-uri în SUA

- Adrian Ungureanu
175

Probabil cei mai mulți dintre voi sunteți deja familiarizați cu disputa dintre Qualcomm și Apple, dispută care tinde să se inflameze într-un moment nu foarte potrivit pentru producătorul de iPhone-uri.

Qualcomm a cerut Comisiei de Comerț Internațional (ITC) a SUA să impună blocarea importurilor de iPhone-uri pe teritoriul SUA, Qualcomm acuzând Apple că nu plătește redevențele pentru utilizarea unor patente aparținând producătorului de procesoare pentru telefoanele mobile.

Cererea a fost depusă în urmă cu o lună, iar acum ITC a anunțat că a demarat o anchetă în acest sens. Ancheta va dura 45 de zile, iar rezultatele ar putea fi anunțate la finele lunii septembrie, începutul lunii octombrie.

Dacă rezultatul anchetei va fi unul favorabil Apple, atunci compania din Cupertino nu va avea nicio bătaie de cap. Dacă ancheta le va da dreptate celor de la Qualcomm, lucrurile se vor complica pentru compania Apple, ale cărei noi telefoane, ce vor fi lansate în acestă toamnă, s-ar afla în risc de a nu putea fi vândute pe teritoriul SUA.

Totuși, riscul este redus, pentru că în cazul în care ITC ar ajunge la concluzia că ar trebui impuse restricții importurilor de iPhone-uri, măsura nu va putea fi pusă în aplicare imediat pentru că va avea nevoie de acordul președintelui Statelor Unite. Apple a mai trecut printr-o situație similară în 2013, când Samsung a obținut de la ITC o decizie favorabilă, dar la acea vreme, Barack Obama nu a fost de acord cu măsura de blocare a importurilor de iPhone-uri solicitată de ITC.

Cu Donald Trump nu se știe niciodată, dar ultimele runde de întâlniri dintre acesta și șefii celor de la Apple, dau impresia că relația dintre Cupertino și și noul lider de la Casa Albă este mult mai strânsă, decât în toamnă, când șefii Apple afirmau că ar fi un dezastru ca Donald Trump să devină președinte.