AMD lansează o nouă generaţie de procesoare de top, cu preţuri pe măsură

- Adrian Ungureanu
207

AMD a anuntat lansarea noilor procesoare desktop AMD Ryzen 7, dedicat gamerilor şi creatorilor de conţinut, care vin cu performanţe ridicate şi preţuri pe măsură. Potrivit companiei dezvoltarea noilor procesoare a durat patru ani, iar începând cu data de 2 martie, entuziaștii și gamerii de pretutindeni vor putea vedea noile procesoare în acțiune.

AMD a creat aceste produse pentru gamerii PC, creatorii de conținut și entuziaști, folosind o nouă platformă – AM4, si design-uri cu 8 nuclee, 16-thread-uri. În demonstrațiile si testele efectuate, aceste procesoare și-au dovedit superioritatea: vârful de gamă Ryzen 7 1800X fiind cel mai puternic procesor desktop cu 8-nuclee, și Ryzen 7 1700 procesorul desktop cu 8 nuclee și cel mai scăzut consum de energie.

Pentru Ryzen, AMD oferă noi soluții de răcire ce au la bază cooler-ul Wraith, lansat in 2016. Evoluția Wraith include două noi modele Wraith Spire și Wraith Stealth, ce asigura entuziaștilor performanțe ridicate și silențiozitate, conform așteptărilor pe care fiecare le are de la brand-ul Wraith. Inclus în versiuni retail cu Ryzen 7 1700 dar și la partenerii OEM, Wraith Spire oferă răcire superbă la un nivel de zgomot de doar 32 decibeli.

Printre cele 82 de modele de plăci de bază ce susțin lansarea Ryzen 7 se regăsesc design-uri de la ASRock, Asus, Biostar, Gigabyte și MSI, construite în jurul a două chipseturi pentru procesoare Ryzen -– X370 și B350 – disponibile începând cu data de 2 Martie.

Pentru că am vorbit şi de preţuri modelul Ryzen 7 1700 are un preţ de 1.659 lei, modelul 1700X de 1.999 lei, iar modelul 1800X are un preţ de 2.549 de lei, acestea fiind preţurile pentru cei care doresc să plaseze o precomandă.