Ambele companii care au depus oferte pentru multiplexurile de televiziune digitala sunt calificate

13

Comisia de licitatie anunta astazi ca ambele companii – RCS & RDS S.A. si Societatea Nationala de Radiocomunicatii S.A. – care au depus oferte in cadrul licitatiei pentru multiplexurile de televiziune digitala se califica in etapa urmatoare. In urma analizei dosarelor de candidatura depuse de cele doua companii, comisia de licitatie a constatat indeplinirea tuturor criteriilor de calificare.

 

Pana la data de 19 mai 2014 pot fi depuse contestatii la decizia comisiei de calificare a candidaturilor, iar pana la data de 22 mai 2014 comisia va anunta organizarea rundelor de licitatie, in cazul in care cererea va depasi oferta.

 

In cadrul licitatiei sunt disponibile 5 multiplexuri, patru in UHF si unul in VHF, in standard DVB-T2. Prin intermediul primului multiplex in UHF (MUX 1) se vor transmite „free to air”, in conditii transparente, concurentiale si nediscriminatorii, posturile publice si private de televiziune care se transmit in prezent in sistem analogic terestru, in conformitate cu prevederile Legii audiovizualului.

 

De asemenea, potrivit Strategiei elaborate de catre Ministerul Societatii Informationale, acest multiplex va trebui sa asigure o acoperire in receptie fixa de 90% din populatie si 80% din teritoriu pana la 31 decembrie 2016, fiind singurul multiplex din cele 5 disponibile care are astfel de obligatii de acoperire. Pentru celelalte multiplexuri (MUX 2, MUX 3, MUX 4 si MUX 5), operatorii vor avea obligatia ca pana la 1 mai 2017 sa aiba in functiune cel putin 36 de emitatoare pentru fiecare dintre retelele corespunzatoare acestor multiplexuri, instalate cate unul in fiecare zona de alocare.

 

Toate licentele vor fi acordate pentru o perioada de 10 ani, acestea urmand sa intre in vigoare incepand cu 17 iunie 2015. Castigatorii vor avea obligatia de a achita taxa de licenta rezultata in urma licitatiei in cel mult 90 de zile calendaristice de la data anuntarii rezultatelor procedurilor de selectie.

 

In Romania, procesul de tranzitie de la emisia analogica terestra de televiziune la emisia digitala terestra trebuie sa se incheie pana la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de Romania si Strategiei adoptate de Guvern. La data de 17 iunie 2015, orice transmisie analogica terestra va inceta, aceasta fiind inlocuita cu transmisia digitala terestra a programelor de televiziune si servicii multimedia suplimentare.