Amazon, Google si Starbucks acuzate ca platesc impozite „imoral” de mici

17

In timp ce majoritatea britanicilor trebuie sa faca fata reducerilor de cheltuieli impuse de cabinetul din Downing Street care incearca sa reduca deficitul bugetar, marile companii multinationale care opereaza in tara nu platesc deloc taxe. Recent, sefii Amazon, Google si Starbucks au chemati in fata unei comisii parlamentare pentru a da explicatii.

Intreaga voastra activitate se desfasoara in Londra si totusi nu platiti aici nicio taxa”, i-a reprosat parlamentarul Margaret Hodge directorului pentru politici publice al Amazon, Andrew Cecil.

Nici reprezentantii celorlalte companii n-au reusit sa convinga comisia ca business-urile lor nu au fost in stare sa produca suficient profit ca sa fie taxabile. Faptul ca Starbucks, de exemplu, are pierderi de trei ani dar nu se gandeste sa iasa din piata este considerat dubios, iar lui Cecil i s-a reprosat ca nu e credibil pentru ca nu vrea sa dea detalii despre vanzarile din Marea Britanie ale Amazon.

Declaratiile lui Andrew Cecil au starnit chiar rasul membrilor comisiei, pentru ca acesta n-a reusit sa explice cum a „reusit” Amazon performanta ca la vanzari de 9,1 mld. de euro anul trecut  sa faca un profit de doar 20 de milioane de euro. Cum spuneam, Starbucks n-a platit niciun impozit de companie de trei ani, iar Google a platit doar 6 milioane de euro.

Totusi, reprezentantii companiilor au explicat ca firmele lor au respectat legea si au platit „atat cat le-a cerut legea sa plateasca”. „Nu va acuzam de ilegalitati, noi va acuzam ca sunteti imorali”, a fost replica lui Margaret Hodge.

Sursa: Bloomberg