Allview ne anunță încă de pe acum ce dispozitive va lansa în 2018

- Adrian Ungureanu
392

Cei de la Allview ne-au trimis deja agenda pentru noul an, din care înțelegem că ne putem aștepta la cel puțin 5 telefoane, o tabletă, o boxă inteligentă cu display, precum Amazon Show și alte surprize.

Ne putem aștepta la telefoane cu ecrane generoase, cu margini extrasubțiri, cu sisteme de recunoaștere facială, cu noi camere și baterii generoase. În lunile martie, mai și noiembrie, pare Allview își va lansa versiuni îmbunătățite ale asistentului virtual propriu.

N-am prea înțeles ce au pregătit pentru lunile septembrie și decembrie. Pare că în septembrie ar putea lansa un robot companion, iar în decembrie pare că este un nou birou virtual.

Compania ne-a spus că toate cele 12 imagini din calendar includ indicii, dar că ne lasă pe noi să ghici, așa că ne-am dat și noi cu presupusul. Poate mai vedeți și voi alte indicii care nouă ne-au scăpat.