Allview lansează X4 Soul Lite

- Adrian Ungureanu
155

Allview tocmai a anunțat lansarea unui nou telefon, o versiune Lite a modelul X4 Soul, un model cu dotări de clasă medie, dar cu preț acceptabil, dacă ne uităm la lista de specificații. 

X4 Soul Lite este dotat cu un ecran de 5,5 inci, cu rezoluție Full HD, dispune de un procesor octa-core, tactat la 1,5 GHz, de la MediaTek, o versiune cu 3 GB memorie RAM și 16 GB spațiu de stocare intern și încă o versiune cu 4 GB memorie RAM și 32 GB stocare internă.

Telefonul are o cameră principală duală formată dintr-un senzor de 13 MP și unul de 2 MP. Camera de selfie-uri are un senzor de 8 MP. Telefonul este dotat și cu senzor de amprentă, este alimentat de o baterie de 3.000 mAh și va rula pe Android 7.0 Nougat.

Potrivit unui comunicat al companiei, X4 Soul Lite este disponibil, pe bază de precomandă la prețul de 1.199 lei (varianta 3GB) și 1.349 lei (varianta 4GB). Livrările vor începe din 26 iunie.