Allview lansează primele sale prize inteligente wireless

- Adrian Ungureanu
384

Brașovenii de la Visual Fan, compania care deține brandul Allview, a anunţat lansarea primelor sale prize inteligente wireless, care completează sistemul smart home lansat în decembrie.

Cu ajutorul prizelor inteligente utilizatorii sistemului Allview Smart Home vor putea controla alimentarea cu energie a electronicelor și electrocasnicelor, de la distanță, prin intermediul aplicației instalate pe telefonul mobil.

Prizele inteligente funcționează wireless și oferă posibilitatea de a controla alimentarea cu energie electrică, via internet. Noile prize contribuie la economii importante de energie și pot oferi informații despre nivelul de consum electric în timp real.

Priza electrică mobilă wireless alimentează cu energie aparate care consumă până la 2500W. Atunci când sarcina este supraîncărcată, priza wireless va opri în mod automat alimentarea dispozitivelor conectate.

În formulă completă sistemul Allview Smart Home va include un număr impresionant de senzori, o oglindă inteligentă și o cameră cu rol de unitate centrală denumită Allview SmartCam. Senzorii pot fi controlați de pe smartphone sau tabletă prin intermediul aplicației Android dezvoltate de Allview. Priza mobilă wireless este disponibilă deja disponibilă la vânzare, la prețul de 299 de lei.

Compania a anunţat printr-un comunicat remis redacţiei, că și-a propus să investească puternic într-o nouă divizie dedicată caselor inteligente și se află deja în discuții avansate cu dezvoltatori din București, pentru dotarea locuințelor nou livrate cu sisteme Allview Smart Home.