45,5% din proiectoarele vandute in prima jumatate a anului poarta marca BenQ

13

BenQ, lider global in furnizarea de solutii de imagine, isi pastreaza pozitia de lider al pietei locale de videoproiectoare in prima jumatate a anului, inregistrand o cota de piata de 45,5%.

 

Desi piata locala este inca foarte sensibila la pret, BenQ observa o crestere a vanzarilor de videoproiectoare Full-HD/WUXGA de 14% si WXGA de 8%. De o evolutie foarte buna s-au bucurat si echipamentele cu luminozitate mare, de 4000-4500AL (ANSI lumeni) care au inregistrat un salt de 78%, dar si cele de 5000-6000AL care au crescut cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

 

Cresterea de 1,5% se incadreaza in evolutia naturala a pietei de videoproiectoare in ultimii ani. Cu toate acestea, daca vanzarile anilor trecuti au avut ca motor marile evenimente sportive, anul acesta putem spune ca inregistram o crestere organica a pietei, influentata partial de proiectele din segmentul de educatie, dar si de maturizarea zonei corporate”, considera Dragos Salamac, Team Leader BenQ CEE pentru Romania.

 

Producatorul de videoproiectoare se asteapta ca trendul pozitiv sa se pastreze pana la finele anului, cand vom asista la o crestere a pietei de profil cu cateva procente. Pentru a sustine aceasta evolutie, BenQ intentioneaza sa lanseze in aceasta toamna pe piata din Romania noi modele dedicate atat mediului educational, de business, cat si utilizatorilor casnici ce isi doresc echipamente home-cinema. BenQ pregateste, de asemenea, lansarea de noi video-proiectoare profesionale cu lentile interschimbabile.

 

Scaderea in segmentul SVGA, specifica echipamentelor avand caracteristici tehnice de baza, si cresterile inregistrate in segmentul produselor cu rezolutie mai ridicata, a celor cu luminozitate mare, precum si avansul categoriilor de videoproiectoare cu WiFi/LAN integrat, a celor cu proiectie de la mica distanta, arata o tendinta de rafinare a pietei”, adauga Dragos Salamac.

 

Avand in vedere aceasta tendinta, BenQ se va concentra in a doua jumatate a lui 2015 pe promovarea produselor cu valoare adaugata, respectiv pe modelele care integreaza functii si caracteristici noi de tipul WiFi/LAN, interactivitate, H+V Keystone, cu lentile interschimbabile si, nu in ultimul rand, pe videoproiectoarele echipate cu lampi cu o durata mare de functionare de 10.000 de ore (6,9 ani, cu o utilizare zilnica de 6 ore, timp de 5 zile pe saptamana).